Bine te-am regasit! Precum vezi, astazi ti-am pregatit o intrebare. Intrebatoare. Ar trebui sa scrii de placere? Nu neaparat cu placere ci de placere. Uite-asa… pur si simplu… sa scrii ca si cum ai merge la o distractie.

Si, ca sa nu o lungesc prea mult, iti spun care-i parerea mea.

Categoric! Ar trebui sa scrii de placere. Sa-ti faci viata mai frumoasa. Mai amuzanta.

Ar trebui ca scrierea sa fie amuzanta?

Da. Ar trebui. Ca orice altceva ai dori sa faci in viata.

Insa… avem un mare insa aici. La fel ca multe alte lucruri pe care le faci zilnic… scrierea poate fi orice altceva inafara de distractiva. Daca te gandesti la „tonele” de emailuri si hartii pe care trebuie sa le scrii constant… in special daca ai un job ce presupune asta… o sa-mi dai dreptate. Cateodata, scrierea se transforma intr-o adevarata pacoste.

Chiar daca, sa presupunem ca scrii cu placere toate acele mesaje si hartii… tot nu le scrii de placere.

Admite… le scrii mai degraba pentru salariul pe care il primesti lunar. Iar asta e foarte bine (cu exceptia cazului in care chiar urasti ce faci la jobul zilnic)!

Dar… exista o scriere care… ai putea s-o practici de placere.

Scrierea memoriilor.

Memorii ce pot fi vesele, intelepte, triste, amare chiar.

Pare ciudat sa spui ca o amintire ce lasa gust amar poate, totusi, produce placere in momentele in care o transpui in cuvinte si o asterni pe hartie?

Pare ciudat dar… te asigur ca intregul proces de scriere se transforma in placere.

Stii cand scrierea memoriilor nu este placere?

Ei bine, atunci cand simti ca nu vrei sa asterni cuvintele pe hartie, atunci cand cineva te forteaza sa o faci… precum te forteaza militia sa dai o declaratie contra vointei tale. Acela este cazul clasic de scriere a memoriilor sub presiune si… categoric… nu este ceva distractiv.

Sper ca ai observat ca am scris militie, da? Termenul vine dintr-o perioada trecuta… din care… chiar putem extrage amintiri pentru scrierea memoriilor proprii.

Precum amintirea ce o am de pe la 16 ani cand… dupa o sesiune de poze fata si profil… a trebuit sa dau cu subsemnata (cum se mai spune) si sa explic ce cautam eu la ora 2 la pranz pe scarile faimosului Ateneu Roman din centrul, nu mai putin, faimoasei capitale ale tarii noastre.

Ce cautam oare cand… a oprit o duba neagra langa mine si m-a „incarcat” precum arunci un sac de cartofi in piata… alaturi de alti „saci” ce fusesera „ pescuiti” in acelasi mod de pe… celelalte trepte ale Ateneului la ceas de zi?

Nici eu nu mai stiam. Dar mi-am amintit brusc sub insistentele organului de ordine ale epocii de aur. Si, inca, tin minte. De fapt, nu cautam nimic. Doar asteptam. Aveam intalnire cu un prieten cu care se presupunea ca trebuia sa fac un schimb de casete audio.

Ca deh, pe vremea aia eram smecheri daca aveam la ce sa ascultam casetele. Eram si eu printre smecherii aia, fiind posesoarea unui superb dublu casetofon Akai si a unei statii JVC.

Tin minte clar ca… doar… mi-am asternut memoriile pe hartie in acea zi. De fapt… era deja vreo 8 seara cand mi s-a dat hartia. Pana atunci ne-am ocupat toti cu fotografiatul. Repet, fata si profil. Ca vedetele din filme, zau asa.

A fost o super zi din viata mea. Si, e prima oara cand astern chestiile astea pe hartie.

Astern de placere acum.

Atunci asterneam doar cu placere. Placerea provocata de promisiunea ca… daca scriu… ajung rapid acasa.

S-au tinut de cuvant. Dupa ce au chemat-o pe mama sa ma ia. Dar nu inainte de a le explica ce cauta crucea din piele neagra la gatul meu. Gat ce se vedea cu larghete din tricoul negru pe al carui spate scrisesem cu vopsea alba de masina (sic! eram creativa de atunci) un mare, imens, gigantic Black Sabbath. Evident, scris tot sub forma de cruce. Mi-au dat inapoi stima de sine cand au vazut pana la ce rang se ridicase inspiratia mea. Evident, ca orice organ de ordine care se respecta, mi-au dat inapoi pana si casetele. Scorpions, AC/DC si Deep Purple. Doar pe acelea le aveam la mine. Bine ca nu adusesem mai multe ca… le-ar fi putut trece prin cap sa ma scuture mai mult.

La fel cum… dar… stai!

Asta-i alta poveste. Poate ti-o spun in alta zi.

Pana atunci… daca ai amintiri pe care ai vrea sa le asterni pe hartie dar… nu stii de unde sa incepi, cum sa continui si unde sa pui punctul final… te invit sa te inscrii pe lista de asteptare a cursului pe care-l vom incepe in Ianuarie 2022.

De ce ai face-o? Evident, nu inscrierea ci scrierea.

Scrierea memoriilor tale.

Apai… pentru simplul fapt ca acele memorii s-ar putea sa fie cuiva de ajutor. In special daca doresti sa scrii o carte si sa ajuti astfel la schimbarea, in bine, a vietilor altor oameni.

In plus, s-ar putea ca… propria ta familie sa-si doreasca sa stie mai multe despre tine. Cu totii stim ca… uneori e mult mai simplu sa scrii o idee decat s-o exprimi verbal.

In cazul meu, categoric este.

Ca doar… de aia ma facui si scriitoare.

Tu… cum stai la capitolul asta?

Inscrie-te pe lista de asteptare si vei fi primul care afla unde, cand si cum incepem.

Iar eu, promit ca maine raspund in privat tuturor celor care mi-ati trimis emailuri. S-au adunat destule iar eu… fac ce fac si tot ma iau cu altele.

Ce sa fac?

Life happens.