Currently Empty: 0,00 lei

Bine ai venit în Clubul „Viață de Scriitor”!
– Locul unde inspirația devine ritual, iar scrisul – un mod de a trăi –
Dacă simți că în tine există un autor care vrea să se exprime, dacă scrisul este pentru tine un hobby, o pasiune, dar și o cale de cunoaștere, dezvoltare și contribuție, atunci acest Club este locul potrivit în care să te afli.
„Viață de Scriitor” este un membership creat pentru oamenii care iubesc cuvintele, cred în puterea lor de a transforma și vor să scrie nu doar o carte, ci… și o viață care merită a fi povestită.
Aici, nu înveți doar să scrii.
Îți construiești o identitate de autor.
Te conectezi cu oameni care te înțeleg.
Și devii parte dintr-o comunitate care respiră aceeași pasiune: scrisul transformațional – fie că este așternut pe hârtie ca ficțiune, nonficțiune sau poezie.
Ce conține membershipul Viață de Scriitor
– cei 4 piloni –
1. Cenaclu Literar – Hrană pentru minte și suflet
Descoperim împreună cărți (inclusiv cele scrise de colegii noștri) care ne deschid orizonturile și discutăm despre ele din perspectiva scriitorului. Nu doar ce a spus autorul, ci cum a spus. Vei învăța să citești ca un scriitor și să înțelegi mecanismele profunde ale scrisului inspirațional.
2. Sesiuni „Alchimia Scrisului” – Scriere de grup
Ne așezăm la scris împreună. Uneori cu o temă, alteori lăsându-ne ghidați de Muza momentului. Este spațiul în care scrisul devine sacru și… curgător. Învățăm cum să transformăm emoția în cuvânt și cuvântul în claritate.
3. Sesiuni de Mastermind scriitoricesc – Întrebări, răspunsuri, revelații
Ai o nelămurire, un blocaj sau o întrebare despre cartea ta? Aici primești răspunsuri. În direct, personalizate. Fiecare sesiune este o mini-mentoring colectiv, un spațiu de învățare din experiența mea și a celorlalți autori ce străbat Calea către Carte.
4. Sesiuni „Taclale cu Suflet” – Conexiune între scriitori
Ne întâlnim într-un cadru relaxat, ca între prieteni de condei. Împărtășim bucuriile, provocările și micile mari revelații ale vieții de scriitor. Aceste întâlniri creează legături reale, prietenii, colaborări și… uneori, începuturi de cărți scrise în coautorat.
5. Sesiuni de Networking – Books Brand Business
Întâlniri lunare online destinate pasionaților de scriere care, în plus, doresc să construiască – sau au deja – un business (indiferent de natura businessului)
Beneficii exclusive pentru membrii Clubului
🎁 Vouchere de reducere la toate programele, retreat-urile și evenimentele din comunitatea Calea către Carte
🎁 Burse interne – reduceri speciale pentru programele avansate celor activi
✍️ Acces prioritar la înscrieri, evenimente și sesiuni limitate
💬 Grup privat de discuții pentru inspirație zilnică și schimb de idei
🔥 Provocări de scriere ”Scriitor la Miezul Zilei”
🌙 Ritualuri de scriere ți inspirație – meditații ghidate lunare „Scriitor la Miezul Nopții”
🎤 Invitați speciali – autori, editori, coachi și oameni de litere care vin să împărtășească din experiența lor
🔥 Evenimente anuale offline (Gala Scriitorilor Nonfiction)
📖 Club Book Swap – schimb de cărți între membrii comunității
📖 Revista tipărită „Viață de Scriitor” a Clubului (apariție anuală) cu texte selectate din scrierile membrilor
📜 Bibliotecă digitală a scriitorului – colecție de resurse video, PDF-uri, exerciții și ghiduri
📜 Badge digital “Member of Clubul Viață de Scriitor” pentru site/social media.
📜 Certificat de apartenență la Clubul „Viață de Scriitor” – semn că trăiești cu pasiune această Cale
De ce să te alături Clubului Viață de Scriitor
Pentru că scrisul nu este doar o activitate.
Este o stare de conștiință.
O chemare interioară.
Un drum care se parcurge mai ușor atunci când nu ești singur.
În acest Club, vei descoperi:
- claritate în mesajul tău,
- încredere în vocea ta,
- inspirație constantă,
- și o comunitate care te susține la fiecare pas.
Alătură-te Clubului Viață de Scriitor!
Intră într-un spațiu unde pasiunea pentru scris devine stil de viață.
Unde fiecare cuvânt scris te apropie mai mult de tine însuți și de scrierile care așteaptă să prindă viață prin tine.
👉 Înscrie-te acum și trăiește, clipă de clipă, magia unei Vieți de Scriitor.
💜 MiReLa Carmen Stancu 💜
Coach pentru Autori & Mentor pe Calea către Carte
Fondatoare – Clubul „Viață de Scriitor”
